Dumitru Velea s-a născut în 1948.
Este licenţiat al Facultăţii de Filologie Craiova, 1973. A publicat poezie şi eseuri în mai toate revistele din ţară.
Este membru al UNITER şi al Uniunii Scriitorilor din România (Secţia de Dramaturgie).

Cărţi: Lucifera, poeme, 1973; Banchetul, eseuri de estetică şi filosofie, 1984; Zilele de pe urmă, teatru, 1994; Cuvinte fără orizont, psalmi, 1995; Odette, poeme, 1995; A doua navigaţie (Poeme descriptive), 1997; Muntele de sticlă (Piese pentru disperaţi şi copii), 1997; Simplu, poezii, 1998; Metronomul de apă / The water metronome (Dramă a eliberării / Drama of freedom), 1998; Taurul lui Phalaris, eseuri, 1998; Vattenmetronomen în Medan tiden rinner…, Schapira International Kulturpublishing & Mediation Agencz, Sweden, 1998; Pânza de in, poezii, 1999; Nisipul cu oase, poeme, 1999; Fărâme de piatră, poeme, 2000; Uşa bătută în cuie, teatru, 2000; Du-te şi fă la fel!, Eseuri provinciale, 2001; Locul gol / Imagini trezite, poeme, 2002; Din Ţara Căpuşelor, egloge, 2002; Podul umblător, teatru, 2003; Viţa de vie, 1001 haiku, 2003; Xerxes, teatru, 2004; Femeia cu Lună, teatru, 2004; Recviem pentru inocenţi, poeme, 2004; Vântul de Sus, Vântul de Jos, poeme, 2005; Scrieri despre Gary, 2005; Ochiul şi Mâna, scrieri despre artă, 2005; Tămâie, mamă, tămâie (Plângerile preaîndurătoarei mame, Bălaşa), versuri, 2005; Camera cu pereţi de oglinzi, Convorbiri elective, 2006; Xerxes la Hellespont, poeme, 2006; Forme vii, 60 dramatis personae, 2007; The Wind of the North, The Wind of the South / Vântul de Sus, Vântul de Jos, 2008; Words Without Horizon, The Book of Fragments I, psalms, 2008; Odette, poems, 2008; Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” sau Teatrul în Valea Jiului (colab.), 2008.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • NuveleNuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Economie
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -13%
      Închide

      Xerxes la Hellespont (eBook)

      3,90 lei
      Xerxes la Hellespont (eBook) – Dumitru Velea
      -14%
      Închide

      Xerxes la Hellespont

      4,50 lei
      Xerxes la Hellespont – Dumitru Velea