Lidia Lazu s-a născut la 20 februarie 1953, în comuna Smârdioasa, satul Şoimu, judeţul Teleorman. A absolvit liceul din Alexandria şi cursurile Şcolii populare de Artă din Bucureşti, clasa prof. Cornelia Mănescu.
A debutat în România Literară, în februarie 1994, cu un grupaj de poezii.
A colaborat la revistele România literară, Luceafărul, Viaţa Românească, Poesis, Argeş, Cafeneaua literară, Meandre, Curierul de Vâlcea, Spaţii literare.
Este prezentă în antologiile Spectre lyrique, Antologie de la poesie roumaine contemporaine, coordonator George Astaloş, Editura Europa, Craiova, 1999; Poezia pădurii, coordonator Radu Cârneci, Editura Orion, Bucureşti, 1999. Iniţiative culturale: spectacolul de autor Destine bizare; Recital din poezia lui Lucian Blaga, Izvor sonor, în română şi franceză, Vreau să joc, în româna şi engleză, prezentat şi în S.U.A. (2008); recital cu corul Preludiu, dirijat de Vlaicu Enăchescu; recitalul Amurg violet, din lirica lui George Bacovia, împreună cu actorul Petre Moraru, cu participarea pianistei Ilinca Dumitrescu şi a fagotistului Vasile Macovei; recitalul Mihai Eminescu – Frumoasa fără corp, la 120 ani de la moartea Poetului (2009). Colaboratoare în ultimii 12 ani la Radio 3 Tineret, Radio România Cultural (emisiunile Diotima, despre iubire, frumos şi adevăr, din literatura universală, împreună cu Dragoş Pâslaru şi Claudiu Romila, Imago mundi, realizator Maria Urbanovici), şi la Radio Actualităţi.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România, ASB, secţia poezie, 2007.
A publicat volumele: Poezii de care uitasem, Editura Vinea, 1995, cu o prefaţă de Mircea Ciobanu; Continuarea cuvântului, poezii, Editura Vinea, 1999, Balansoarul umbrei, poezii, Editura Vinea, 2004; Cuvântul care stă să mă nască/ The word poiset to birth me, poezii, Editura Vinea, 2008.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • NuveleNuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Economie
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -9%
      Închide

      Jurnale americane (eBook)

      15,30 lei
      Jurnale americane (eBook) – Lidia Lazu
      -21%
      Închide

      Cuvântul care stă să mă nască. The word poised to birth me (eBook)

      9,30 lei
      Cuvântul care stă să mă nască. The word poised to birth me (eBook) – Lidia Lazu
      -13%
      Închide

      101 poeme (eBook)

      10,20 lei
      101 poeme (eBook) – Lidia Lazu
      -19%
      Închide

      În voia luminii (eBook)

      5,10 lei
      În voia luminii (eBook) – Lidia Lazu
      -2%
      Închide

      În voia luminii

      7,20 lei
      În voia luminii – Lidia Lazu