Ovidiu Morar – scriitor, eseist şi publicist român. S‑a născut la 11 august 1966, Suceava.

Studii superioare la Politehnica Bucureşti (Facultatea T.C.M.) şi Universitatea Suceava (Facultatea de Automatizări şi Calculatoare şi Facultatea de Litere). În 2000 este beneficiarul unei burse M.E.C. la Praga pe baza unui proiect de studiu al suprarealismului ceh.

În 2003 devine doctor în Filologie al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, cu teza „Lecturi în palimpsest: avatarurile suprarealismului românesc”. Din 1997, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, cursuri de Teoria literaturii, Avangarda românească şi Literatura spaniola; din 2007 conferenţiar universitar.

Este membru al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România, membru al Uniunii Scriitoriilor din România. Cercetător al avangardelor literare din România şi Europa, a prezentat numeroase comunicări pe această temă la colocvii şi conferinţe internaţionale organizate la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Praga, Ierusalim, Cernăuţi, Veneţia etc.

Colaborează cu numeroase reviste de profil: „Convorbiri literare”, „Poezia”, „Viaţa românească”, „Contemporanul”, „Euresis”, „Apostrof”, „Pro Saeculum”, „Hyperion”, „Familia”, „Bucovina literară”, „Philologica Jassyensia”, „El genio maligno”, „Caietele avangardei”, „Caietele Tristan Tzara”, „Meridian critic”.

Scrieri: Avatarurile Suprarealismului românesc, Editura Univers, Bucureşti, 2003; Suprarealismul românesc, Editura Tracus Arte, 2014; Avangardismul românesc, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2005; Scriitori evrei din România, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2006; Editura Hasefer, Bucureşti, 2014; Ipostaze ale modernismului poetic, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2015; Literatura în slujba Revoluţiei, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2016; O istorie a ateismului, Editura Herald, Bucureşti, 2018.

Traduceri: John William Draper, Istoria conflictului dintre religie şi ştiinţă, Editura Herald, Bucureşti, 2019.

Afișez toate cele 3 rezultate

Arată coloana laterală
Categorii de preț
Sortează după
Domenii
Autori
Colecție
Edituri
Aplică filtrele!
-20%
Închide

Romanț de dragoste, de moarte etc.

19,95 lei 16,00 lei
Romanț de dragoste, de moarte etc. - Ovidiu Morar
-26%
Închide

Scriitori evrei din România

18,90 lei 14,00 lei
Scriitori evrei din România – Ovidiu Morar
-24%
Închide

Avangardismul românesc

21,00 lei 16,00 lei
Avangardismul românesc – Ovidiu Morar