Vasile Muscă (născut 1 iunie 1944, Dudeștii Vechi, jud. Timiș) este un om de cultură și filosof român, profesor univesitar la Facultatea de Istorie și Filosofie Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, șef al Catedrei de Istoria filosofiei antice și medievale. Titlul de doctor în filosofie îl obține în 1968.
În prezent se numără printre membrii Societății române de filosofie. Premiul Vasile Conta al Academiei Române pentru volumul Filosofia ideii naționale la L. Blaga și D.D. Roșca (Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 1996). Domeniile de specialitate ale lui Vasile Muscă sunt: filosofia antică greacă, idealismul german, filosofia istoriei, filosofia culturii.

Cărţi: Introducere în filosofia lui Platon, Oradea, Ed. Aion, 2008 (Ediția a 3-a); Spusul si de nespusul, Cluj Napoca, Ed. Eikon, 2008 (Ediția a 2-a adaugată); Iluminism și istorism, Cluj Napoca, Ed. Grinta, 2008; La philosphie dans la cité. Trois fable de philosophie politique et un introduction, Cluj Napoca, Ed. Grinta, 2008; Discurs despre filosofie, Cluj, Grinta, 2005; Lumile și trecerile lui Eminescu, Cluj-Napoca, Grinta, 2004; Spusul și de nespusul. Mediții, însemnări, aforisme. Cluj, Apostrof, 2003; Permanența idealismului german. Studii și eseuri privind idealismul german, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2003; Încercare asupra filosofiei românești. Schița unui profil istoric, Cluj-Napoca, Grinta 2002; Introducere în filosofia lui Platon, Iași, Polirom 2002 (ed. a II-a adăugită); Vârsta națiunii. Ipostaze filosofice ale raționalismului, București, Ed. I.R.I., 2002; Filosofia ca istoria filosofiei, Cluj-Napoca, Dacia, 2002; Leibniz – filosof al Europei baroce, Cluj-Napoca, Dacia, 2001 (150 pag.); Filosofia în cetate. Trei fabule de filosofie politică și o introducere, Cluj-Napoca, Apostrof, 1999; Introducere istorică în filosofie, Cluj-Napoca, Ed. Biblioteca Apostrof, 1999 (ed. a II-a adăugită); Prelegeri de logică, Cluj-Napoca, Ed. Argonaut, 1997 (Ediția a 3-a); Filosofia ideii naționale la L. Blaga și D.D. Roșca, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996; Introducere în filosofia lui Platon, Cluj, Dacia, 1994.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • NuveleNuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Economie
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -12%
      Închide

      Marea amiază. Studii și eseuri despre Nietzsche (eBook)

      10,80 lei
      Marea amiază (eBook) – Vasile Muscă
      -13%
      Închide

      Marea amiază. Studii și eseuri despre Nietzsche

      14,70 lei
      Marea amiază – Vasile Muscă