Profesorul Vasile Pasailă s-a născut la 13 septembrie 1950 în comuna Straja, județul Suceava din părinții Voichița Pasailă, născută Cotos și Dimitrie Pasailă.
A urmat Școala Elementară la Straja (1957-1965) și Liceul de Cultură Generală în Vicovu de Sus (1965-1969).
Între anii 1969-1973 a frecventat cursurile Faculății de Istorie-Filosofie a Universității Al. I. Cuza – Iași, absolvită în 1973.
Prin repartiție ministerială (1973), a primit postul de asistent universitar la Academia de Studii Social – Politice Ștefan Gheorghiu – București, unde a funcționat ca asistent universitar și lector universitar până în 1990.

În 1990 s-a titularizat ca profesor de istorie, gradul I, în învățământul preuniversitar, la Liceul Pedagogic (azi Colegiul Național Elena Cuza) -București, instituție în care activează și în prezent.
Doctor în istorie din 1996.

Profesor asociat sau profesor colaborator la mai multe instituții de învățâmânt din București: Școala Națională de Studii Politice și Administrative; Universitatea Spiru Haret; Universitatea Media, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării – Universitatea din București; Academia Diplomatică.

În prezent este profesor colaborator la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul pentru Învățământul Primar și Preșcolar.

Este autor al mai multor lucrări, studii și articole de specialitate, dintre care, mai importante sunt: Presa în istoria modernă a românilor (2004); Didactica istoriei pentru învățământul primar (2005, 2008); Straja. Vatră de istorie bucovineană din Valea Sucevei (2009).

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -10%
      Închide

      România întregită 1918-1928. Aspecte ale consolidării statale (eBook)

      25,20 lei 22,80 lei
      România întregită 1918-1928. Aspecte ale consolidării statale (eBook) - Vasile Pasailă
      -20%
      Închide

      România întregită 1918-1928. Aspecte ale consolidării statale

      33,60 lei 27,00 lei
      România întregită 1918-1928. Aspecte ale consolidării statale - Vasile Pasailă