Rudolf Balandin, scriitor, publicist rus.

Cum să alegi dintr-un număr imens de personalităţi remarcabile o sută de mari genii? Trebuie spus, de la bun început, că rezolvarea fără echivoc a acestei probleme este practic imposibilă. Cuvântul „geniu” s-a demonetizat din cauza utilizării frecvente, şi-a pierdut sensul clar. Cum ar putea fi el interpretat?

Filosoful şi poetul Vladimir Soloviov dădea următoarea explicaţie: „Geniu – lat. «genius» (de la «genus» – gen, iniţial spiritul unui strămoş decedat, proslăvit din punct de vedere religios). Astăzi, este numit geniu un om: 1) care are o viaţă interioară deosebită, cu un bogat potenţial şi 2) un om a cărui activitate nu are doar o semnificaţie personală, ci şi una generală (pentru popor sau pentru întreaga omenire).

Genialitatea, ca treaptă superioară a înzestrării, este comparabilă cu talentul, iar ca treaptă inferioară nu are o definiţie clară; chiar această distincţie este relativă, încercările de diferenţiere exactă sunt arbitrare, iar aplicarea lor controversată”. […] geniul este o noţiune cu un grad mare de mister, parţial subiectivă. În plus, este mult prea evazivă. Va fi mai uşor să ne facem o părere după citirea acestei cărţi.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -39%
      Închide

      Pachet Colecția 100 Dicționare & Enciclopedii

      199,00 lei
      Pachet Colecția 100
      -19%
      Închide

      100 Mari genii

      34,00 lei
      100 Mari genii – R.K. Balandin