Tudorel Urian s-a născut pe 19 martie 1960 la Timișoara.
Este absolvent al Universității din Timișoara (1984), Facultatea de Filologie (română-franceză). Debut publicistic, 1981 în revista Viața Studențească.
Împreună cu Radu G. Țeposu, Ioan Buduca, Dan Ciachir este unul dintre fondatorii revistei Cuvîntul. Timp de 7 ani, între 2003 și 2009, a fost unul dintre titularii cronicii literare la revista România literară. Este doctor în filologie. Membru al Uniunii Scriitorilor.

Cărți: Proza românească a anilor ’90, Editura Albatros, 2000 (Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul de debut al ASPRO); Nostalgia Europei. Volum în onoarea lui Al. Paleologu (în colaborare cu Cristian Bădiliță), Editura Polirom, 2003; Platon pe Internet, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003; Cealaltă literatură, Editura Știința, Chișinău, 2007; Viețile lui Alexandru Paleologu, Editura Vremea, 2010.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • NuveleNuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Economie
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -14%
      Închide

      A afla și a înțelege (eBook)

      7,50 lei
      A afla şi a înţelege (eBook) – Tudorel Urian
      -11%
      Închide

      A afla şi a înţelege

      9,30 lei
      A afla şi a înţelege – Tudorel Urian