Să vorbim azerbaidjană. Limbă şi cultură

La răscrucea imperiilor persan, otoman şi rus, Azerbaidjanul deţine o identitate colectivă delicată şi unică. Istoria sa, oamenii săi şi civilizaţia sa şi‑au împrumutat caracterul unul altuia, fără a se pierde în el.
Dacă vizitatorul caută puncte de referinţă familiare, riscă să piardă multe din certitudinile sale.

Leagăn de cultură orientală, ţara a trecut printr‑o ocupaţie rusă (Rusia Ţaristă) de aproape 100 de ani înainte de a cunoaşte 70 de ani de regim sovietic. Această ultimă perioadă o va familiariza în mod special cu civilizaţia europeană. Astăzi Azerbaidjanul are un loc în Consiliul European. Considerată ca fiind o provincie frumoasă, ţara mereu a stârnit invidia si lăcomia vecinilor ei puternici, în mai multe rânduri ei fiind tentaţi să o asimileze. Cu toate acestea Azerbaidjanul a ştiut să secrete anticorpii necesari pentru a învinge aceste încercări.

Istoria a defavorizat mereu Azerbaidjanul datorită mediului ei înconjurător. Într‑adevăr, de la începutul secolului al XIX‑lea şi până în zilele noastre, naţiunea Azerbaidjan este divizată în două entităţi, de o parte şi de alta a frontierei ruso‑iraniene. În fapt, această veche frontieră a dus la apariţia a două subentităţi ale aceluiaşi popor: azerii din Azerbaidjan şi azerii iranieni. Cei din urmă au păstrat cultura şi limba vecinilor din nord, totul fiind puternic influenţat de cultura islamic‑irania nă, în timp ce azerii azerbaidjeni, după mult timp, s‑au aculturalizat unei societaţi laice.

Azerbaidjan deţin un anumit număr de premiere. Prima: când Rusia ţaristă a ocupat Azerbaidjanul la începutul secolului al XIX‑lea, ocupaţie atestat formal prin tratatele din 1813 şi 1828, a fost pentru prima dată când o putere europeană a ocupat o regiune din Orientul Apropriat. Apoi, de asemenea, în această regiune, la jumătatea secolului al XIX‑lea, sunt exprimate primul protest împotriva alfabetului arab şi ideea că latinizarea a ajuns la maturitate. Mirza Fatali Axundov relansează atunci limba azerbaidjană‑turcică că limbă literară şi fondeaza teatrul de expresie turcică, perioada fiind astfel supranumită epoca “Moliere Tătar”. El reinvie astfel vechea tradiţie literară azera, teatrul sau aducand un ton nou, evident anticlerical. La Baku se joacă in 1908, prima piesă creată de un compozitor (scriitor) musulman, Üzeyir Hacıbeyov. Trebuie precizat că în acest loc s‑a construit primul teatru pe teritoriu islamic: femeile urcând pe scena cu riscul unui serios scandal!

În cele din urmă, Azerbaidjanul a fost prima ţară musulmană unde au avut loc extracţiile de ţiţei. Pe de o parte, s‑a extras din spaţiul peninsulei petroliere Abşeron, de lângă Baku, unde a fost semnat primul acord colectiv de muncă între proletari si companiile petroliere. De cealaltă parte, la Baku, în 1905, şi la Tabriz în 1906, au apărut primii sovietici ai Orientului. Trebuie, de asemenea, ştiut că Azerbaidjanul este prima republică musulmană ce şi‑a câştigat îndependenţa, în mai 1918. De atunci, dreptul de a vota a fost acordat şi femeilor. Baku a impus în 1924, înaintea Turciei, înlocuirea caracterelor arabe cu cele latine, pentru a facilita alfabetizarea. La sfârşitul secolului al XIX‑lea un magnat Azerbaidjan al petrolului a înfiinţat prima şcoală de fete musulmane. Mai mult, în apele azerbaidjene s‑a obţinut petrol din prima forare în largul mării, în 1949.

Ce este aşadar această ţară, ca parte a progresului în modernitatea europeană?

Rusia în continua ei extindere către sud, descoperă noi ţări. Această nouă putere a condus apoi o serie de negocieri, dar şi războaie, cu hanatii şi cu noua dinastie Qadjar (Kadjar) care dorea reintegrarea provinciilor caucaziene în teritoriul sau.

Ocupaţia rusă Azerbaidjanului a debutat la începutul secolului al XIX‑lea, lăsănd partea meridionala sub suveranitatea Qadjarilor (tratatele din 1813 si din 1828). Integrat în Imperiul ţarist, Azerbaidjanul este supus progresiv la o exploatare intensivă a bogaţiilor sale agricole şi petroliere, acestea însemnând jumîtate din producţia mondială a inceputului de secol XX. Exploatarea bogaţiilor sale, accentuată pe timpul regimului sovietic, lasă zona la un nivel de dezvoltare mai apropiat de cel din Asia Centrală decât de cel al vecinilor săi caucazieni, Georgia şi Armenia. Conflictul cu cea din urmă începe din momentul în care se pune problema frontierelor, adică de la prima independenţă din 1918 până în 1920. Aceasta a fost obţinută în perioada de declin a dinastiei Romanov. Împreună cu alţi termeni, o dată cu dispariţia Rusiei ţariste. O accentuată animozitate cuprinde cele două naţiuni, azerbaidjană şi armeană, în aşteptarea reformei lui Gorbaciov. Aceasta a avut ca şi consecinţă o sângeroasă represiune organizată de către armata sovietică. În ianuarie 1990, ruşii invadează Baku intrând cu tancurile, aşa cum au procedat în trecut la Budapesta şi Praga.

În 1991, pentru a doua oară în decursul secolului al XX‑lea, în confuzia creată de Imperiul Sovietic aflat in plin declin, Azerbaidjanul şi‑a declarat din nou independenţa. Dar, în acelaşi timp, ţara a moştenit un conflict etnic ce a dus în zilele noastre la o creştere cu 20% a ocupării teritoriilor sale de către forţele armene şi un aflux de câteva sute de mii de refugiaţi şi strămutaţi. În zorii unei noi ere a istoriei sale, tranziţia economică şi politica este dificilă. Reconstituirea regiunii caspice, deţinătoare de vaste rezerve de petrol şi gaze naturale, transforma Azerbaidjanul într‑o ţară mică, izolată, râvnită, în mijlocul unei zone de conflict. Rar, Statul a favorizat ideea unui Stat‑Naţiune într‑o regiune dominată de sentimente identitare, uneori excesive, Azerbaidjanul înfruntând azi provocarea construcţiei sale naţionale. Astăzi ţara dezvoltă diferite programe în vederea modernizării şi integrării în comunitatea internaţională.

Scopul acestei cărţi este de a ajuta cititorii în a cunoaşte mai bine limbă şi cultura azerbaidjană.