Îi caut în acest studiu pe Mircea Ciobanu și opera sa literară, fără a despărți poetul de prozator sau invers, prin câteva teme de temelie și construcția lor artistică.
Pe de o parte, constat că există întrebări care trec prin cugetul și gura câtorva dintre personaje și adeseori chiar în mai multe rânduri. Apoi, încerc să descopăr felurile în care analizează scriitorul că își reprezintă omul, în multiple variante, viața și moartea ori cum trăiește și moare. Vreau și să înțeleg cum iubesc ori nu iubesc bărbații și femeile și cum se dăruiesc erosului. Mai departe, privesc la raporturile întreținute de acești oameni cu cele două lumi de contact fizic și mental, cetatea pământească (politicul) și cetatea cerească (religiosul).
Urmez într-o altă parte cititul și scrisul (limbajul, poetica), acesta cu întâmplările, realitatea, istoriile și istorisirea, ficțiunea, visul, memoria, conștiința integrală, naratorul sau locutorul poetic, martorul, numele, înțelesul și înțelegerea. / Marian Victor Buciu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.