Eugen Uricaru s-a născut la 1 noiembrie 1946, în Buhuşi, județul Bacău.
Prozator, traducător, poet, scenarist de film. De două ori laureat al 
Premiului Academiei Române (1985), de două ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman (1980, 1985), Premiul Internațional pentru roman „Balkanika”, Premiul „Mihail Sadoveanu”, Premiul revistei „Ateneu” pentru roman, Premiul Național „Ion Creangă”.
Debutează editorial în 1974 cu volumul de povestiri Despre purpură.
După cartea de debut, publică volumul de nuvele Antonia (1977) şi romanele Rug şi flacără (1977), Mierea (1978), Aşteptându-i pe barbari (1981, 1999), Vladia (1982), 1784 – Vreme în schimbare (1984), Stăpânirea de sine (1986), Glorie (1987), Pentimento (2000), Navigare (2001), Cât ar cântări un înger (2008), Plan de rezervă (2011).
Volumele sale au fost traduse în Franța, Italia, Germania, Rusia, Ungaria, Serbia, Macedonia de nord, China și Vietnam. Este de asemenea traducător din limbile italiană (Curzio Malaparte, Italo Calvino) şi rusă (Alexandr Soljenițîn), precum şi autor de scenarii de film. Filmele Rug şi flacără şi Stare de fapt (realizate după scenariile sale) au fost distinse cu Marele Premiu la Festivalurile de la Santa Rem (Portugalia, 1979) şi respectiv San Marino (1995). Fondator al revistei Echinox (1968).
