Geo Vasile este italienist, traducător, critic literar, născut la Bucureşti, licenţiat al Universităţii Bucureşti, facultatea de filologie italiană şi română, cu o lucrare de diplomă despre poezia şi proza lui Cesare Pavese.
Profesor de ţară (1967-1971), bibliotecar (1971-1990), redactor pagina culturală la cotidianul Dimineaţa şi apoi la săptămânalul Baricada (1991-1996). Din 1994 membru al Uniunii Scriitorilor din România…
Colaborator al câtorva reviste literare, între care Luceafărul, România literară, Contemporanul.

Volume de istorie şi critică literară: Pluralul românesc / Cartea cu preţul vieţii, Poezia română între milenii, Proza românescă între milenii, Lumea în 80 de cărţi, Romanul sau viaţa / prozatori europeni, Epica analitică.
Autori italieni traduşi în limba română: Mimmo Morina, Italo Calvino, Monaldi & Sorti, Claudio Gatti, Umberto Eco, Giuseppe Bonaviri, Paolo Ruffilli, Marino Piazzola.
Poeţi români traduşi în limba italiană (ediţii bilingve): Eminescu, Bacovia, Ion Vinea, Gellu Naum. Antologia acestuia din urmă, La quinta essenza / A cincea esenţă, apărută în 2006 în Italia, este o premieră absolută în ceea ce priveşte contactul publicului italofon cu cel mai important exponent al suprarealismului românesc, parere exprimată şi de directorul Institutului Italian de Cultură, Alberto Castaldini.
Premii: premiul pentru traducere din română în limbi străine (ASB, 2000); premiul pentru debut eseu (Colocviile tomitane, Constanţa, 2001); premiul special Salonul Internaţional de carte (Oradea, 2002).

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • NuveleNuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Economie
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -12%
      Închide

      Lecturi în filigran

      20,40 lei
      Lecturi în filigran - Geo Vasile
      -7%
      Închide

      Lecturi în filigran (eBook)

      15,90 lei
      Lecturi în filigran (eBook) – Geo Vasile

      Pachet Colecția 100 Dicționare & Enciclopedii

      276,00 lei
      Pachet Colecția 100
      -7%
      Închide

      100 Prozatori şi eseişti (eBook)

      33,90 lei
      100 Prozatori şi eseişti (eBook) – Geo Vasile
      -11%
      Închide

      Epica analitică

      18,60 lei
      Epica analitică – Geo Vasile
      -12%
      Închide

      100 Prozatori şi eseişti

      41,70 lei
      Prozatori şi eseişti – Geo Vasile