Lev Tolstoi (Lev Nicolaevici Tolstoi – în limba rusă Лев Николаевич Толстой) este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii.

Alături de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse (începută în 1820 cu primele opere ale lui Pușkin, și terminată în 1880 cu ultimele lucrări ale lui Dostoievski).

Operele sale Război și pace și Anna Karenina au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de „tolstoism”. Creația sa epică se impune prin capacitatea de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului și omenescului.

Tolstoi s-a manifestat, totodată, și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniu educației, calități care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuți membri ai acestei vechi și aristocratice familii rusești. Interpretările sale literare privind învățăturile etice ale lui Iisus Hristos l-au făcut să devină mai târziu, spre sfârșitul vieții sale, un fervent comentator al învățăturilor lui Hristos, în sensul lor social, pacifist și nemediat de vreo putere lumească. Ideile sale despre rezistența nonviolentă, expusă în opere ca „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”, vor avea un profund impact asupra unor personalități de referință din secolul al XX-lea, printre care Gandhi și Martin Luther King Jr. Efigia lui Lev Tolstoi a fost imprimată pe o monedă rusească din aur.

Opera selectiv:Romane: Razboi și pace (1865-1869), Anna Karenina (1873-1877), Învierea (1899).

Nuvele și povestiri: Amintiri din Sevastopol (1855-1856), Trei morți (1859), Cazacii (1863), Prizonierul din Caucaz (1872), Moartea lui Ivan Ilici (1884-1886), Ivan Prostul (1886), Sonata Kreutzer (1889-1891), Stăpân și sluga (1895), Cuponul fals (1911; scris în perioada 1896-1904), Hagi Murad (1912; scris în perioada 1902-1904).

Teatru: Puterea întunericului (1887), Cadavrul viu (1911; scris în 1900).

Scrieri filozofice: Religia mea (1883), Împărăția lui Dumnezeu este cu tine (1894), Ce este arta? (1897), Calendarul înțelepciunii (1910).

Scrieri autobiografice: Copilăria (1852); Adolescența (1854); Tinerețea (1856).

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • Nuvele
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -21%
      Închide

      Jurnal – Lev Tolstoi

      99,00 lei
      Traducere din limba rusă de Janina Ianoşi Studiu introductiv şi note de Ion Ianoşi Jurnal – Lev Tolstoi Opere Fundamentale - Ediție Definitivă Mai multe cărți semnate de Lev Tolstoi
      -12%
      Închide

      Jurnal – Lev Tolstoi (eBook)

      82,80 lei
      Jurnal (eBook) – Lev Tolstoi Traducere din limba rusă de Janina Ianoşi
      -6%
      Închide

      Învierea – Lev Tolstoi (eBook)

      34,50 lei
      Învierea (eBook) – Lev Tolstoi
      -10%
      Închide

      Spovedanie (eBook)

      14,50 lei
      Spovedanie (eBook) – Lev Tolstoi
      -19%
      Închide

      Învierea – Lev Tolstoi

      39,00 lei
      Învierea – Lev Tolstoi
      -34%Nou
      Închide

      Pachet serie de autor Lev Tolstoi

      129,00 lei
      Pachet serie de autor Lev Tolstoi:
      -19%
      Închide

      Spovedanie

      17,00 lei
      Spovedanie – Lev Tolstoi