Colecţia Cultura chineză e dedicată uneia dintre cele mai vechi, cele mai prestigioase şi cele mai puternice civilizaţii, recunoscute, valorificate şi admirate în lume. În România, admiraţia faţă de cultura fondată de Confucius are origini îndepărtate. Cu gândul la China, Mihai Eminescu susţinea faptul că această ţară este „cea mai instruită ţară de pe pământ”, referindu-se nu o dată, în publicistica sa, precum şi în proză, la cultura şi la filosofia chineză. (Curierul de Iaşi, X, nr. 41, 14 iulie 1877).

Sub egida acestei colecţii vor apărea unele dintre cele mai reprezentative scrieri pentru ţara lui Confucius de ieri, de azi şi dintotdeauna.

Arată coloana laterală

Colecție
    • Cultura ChinezăCultura Chineză
    • NuveleNuvele
    • Academica
    • Biblioteca de filosofieBiblioteca de filosofie
    • Biblioteca Ideea EuropeanăBiblioteca Ideea Europeană
    • Cărți pentru copiiCărți pentru copii
    • Dezvoltare personală – PracticDezvoltare personală – Practic
    • Dicționare & EnciclopediiDicționare & Enciclopedii
    • Economie
    • Ediție bilingvăEdiție bilingvă
    • Galeria artiștilorGaleria artiștilor
    • Istoria mentalitățilorIstoria mentalităților
    • Istorie & Documente & PoliticăIstorie & Documente & Politică
    • Istorie, teorie și critică literarăIstorie, teorie și critică literară
    • Jurnal & Corespondență & MemoriiJurnal & Corespondență & Memorii
    • Literatură universală
    • Opere fundamentaleOpere fundamentale
    • PoesisPoesis
    • Proză scurtăProză scurtă
    • Psihologie & PsihanalizăPsihologie & Psihanaliză
    • Publicistică & EseuriPublicistică & Eseuri
    • Religie & SpiritualitateReligie & Spiritualitate
    • Roman FictionRoman Fiction
    • TeatruTeatru
    Preț

      -12%
      Închide

      Calea maturității. Cultura morală confucianistă

      52,80 lei
      Calea maturității. Cultura morală confucianistă Autori: Tang Kailin, Chen Renren Colecție Cultura și Civilizația Chineză – Filosofie Traducere din limba chineză de Victoria Lupașcu The Way to Adulthood. Confucian Ethical Culture By Tang Kailin, Chen Renren 《成人之道----儒家伦理文化》 作者:唐凯麟,陈仁仁
      -10%
      Închide

      Beijing · Axa Centrală · Termeni-cheie

      41,91 lei
      Beijing · Axa Centrală · Termeni-cheie Colecție Cultura și Civilizația Chineză Traducere din limba chineză de Laura Călin Beijing Central Axis Key Terms 《北京中轴线保护传承关键词》
      -12%
      Închide

      Conservarea orașului istoric Beijing · Termeni-cheie

      43,95 lei
      Conservarea orașului istoric Beijing · Termeni-cheie Colecție Cultura și Civilizația Chineză Traducere din limba chineză de Laura Călin Conservation of the Historic City of Beijing: Key Terms 《北京历史文化名城保护关键词》
      -12%
      Închide

      Înțelegerea industriei manufacturiere din China

      61,53 lei
      Înțelegerea industriei manufacturiere din China de Huang Qunhui Traducere din limba chineză de Laura Călin Colecția Economie Understanding China's Manufacturing by Huang Qunhui 理解中国制造 (original book title) Originally published in Chinese by China Social Sciences Press. Copyright © China Social Sciences Press, 2019 Copyright © Year by Ideea Europeană and China Social Sciences Press All Rights Reserved.
      -10%
      Închide

      Memorie și uitare

      33,90 lei
      Memorie și uitare de Wang Zhousheng Colecție Cultura și civilizația chineză - Roman Traducere de Ana-Maria Florea Vezi mai multe cărți publicate în Colecție Cultura și civilizația chineză
      -11%
      Închide

      Elemente esențiale ale budismului: întrebări și răspunsuri

      47,40 lei
      Elemente esențiale ale budismului: întrebări și răspunsuri de Zhao Puchu Colecție Cultura și Civilizația Chineză · Filosofie 《佛教常识答问》 赵朴初 著 Essentials of Buddhism: Questions and Answers written by Zhao Puchu Vezi mai multe cărți din colecție Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Vol IX (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză  – Volumul IX Key Concepts in Chinese Thought and Culture  IX 《中华思想文化术语》第9辑 Traducere din limba chineză și note de Andreea Chiriţă Vezi mai multe cărți din colecția Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Conceptele-cheie din cultura chineză tradițională

      63,90 lei
      Conceptele-cheie din cultura chineză tradițională Key Concepts in Traditional Chinese Culture 《中国传统文化关键词》 Traducere din limba chineză de Paula Theodorescu Colecția Cultura și Civilizația Chineză
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Vol. VIII (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză  – Volumul VIII Key Concepts in Chinese Thought and Culture  VIII 《中华思想文化术语》第8辑 Traducere din limba chineză și note de Andreea Chiriţă Vezi mai multe cărți din colecția Cultura Chineză
      -10%
      Închide

      Concepte-cheie din medicina tradițională chineză Vol. II

      36,00 lei
      Concepte-cheie din medicina tradițională chineză Volumul II Key Concepts in Traditional Chinese Medicine 《中医文化关键词》 Traducere din limba chineză de Victoria Oana Lupașcu Colecția Civilizația și Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Vol. VII (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză  – Volumul VII Key Concepts in Chinese Thought and Culture  VII 《中华思想文化术语》第7辑 Traducere din limba chineză și note de Paula Teodorescu Vezi mai multe cărți din colecția Cultura Chineză
      -9%
      Închide

      Concepte-cheie din medicina tradițională chineză Volumul I (eBook)

      27,60 lei
      Concepte-cheie din medicina tradițională chineză Volumul I Key Concepts in Traditional Chinese Medicine 《中医文化关键词》 Traducere din limba chineză și note de Paula Teodorescu Vezi mai multe cărți din colecția Cultura Chineză
      -7%
      Închide

      Dezvoltarea economică a Chinei și implicațiile în lume (eBook)

      75,90 lei
      Dezvoltarea economică a Chinei și implicaţiile în lume - Cai Fang Colecția Cultura chineză Coordonator traducere Ionela Voicu Traducere din limba chineză: Andreea Avram (Capitolele I‑IV) Paula Toma (Capitolele V-VII) Mădălina Dumitrescu (Capitolele VIII‑XI) Diana Zahorte (Capitolele X și XIV) Ionela Voicu (Capitolele XI-XIII) Vezi mai multe cărți din Colecția Literatura chineză
      -12%
      Închide

      O centură, un drum. Inițiativa Chinei pentru dezvoltare și prosperitate (eBook)

      81,60 lei
      O centură, un drum. Inițiativa Chinei pentru dezvoltare și prosperitate Autori: Cai Fang, Peter Nolan, Wang Linggui Colecția Economie The Handbook of the Belt and Road Edited by: Cai Fang, Peter Nolan, Wang Linggui “一带一路”手册 (original book title) Originally published in Chinese by China Social Sciences Press.
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Vol. VI (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză  – Volumul VI Key Concepts in Chinese Thought and Culture  VI 《中华思想文化术语》第6辑 Traducere din limba chineză și note de Paula Teodorescu Colecția Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      O sută de termeni din înțelepciunea chineză (eBook)

      31,56 lei
      O sută de termeni din înțelepciunea chineză Colecție Civilizația și Cultura Chineză Traducere din limba chineză de Paula Teodorescu și Andreea Chiriţă Mai multe titluri din colecția Civilizația și Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză – Volumul V (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză  - Volumul V Key Concepts in Chinese Thought and Culture  V 《中华思想文化术语》第5辑 Traducere din limba chineză și note de Paula Teodorescu Colecția Cultura Chineză
      -7%
      Închide

      Marele Dicționar Chinez-Român

      420,00 lei
      Marele Dicționar Chinez-Român Coordonator Li Jiayu Nota de publicare de Editura pentru Predare și Cercetare a Limbii Străine din China - Filiala Educației Lingvistice Integrate Prefață de Li Jiayu Nota de publicare și prefață traducere din limba chineză de Laura Călin Colecție Cultura și Civilizația chineză - Dicționare (vezi mai mult) Great Chinese-Romanian Dictionary 《汉罗大词典》 Original edition © Foreign Language Teaching and Research Publishing Co., Ltd. All rights reserved. © Editura Ideea Europeană pentru prezenta versiune
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Volumul IV (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză  - Volumul IV Key Concepts in Chinese Thought and Culture  IV 《中华思想文化术语》第4辑 Traducere din limba chineză și note de Paula Teodorescu Colecția Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză. Volumul III (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Volumul III Key Concepts in Chinese Thought and Culture  III 《中华思想文化术语》第3辑 Traducere din limba chineză și note de Paula Teodorescu Colecția Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Volumul II (eBook)

      25,20 lei
      Concepte-cheie din gândirea și cultura chineză Volumul II Key Concepts in Chinese Thought and Culture  II 《中华思想文化术语》第2辑 Traducere din limba chineză și note de Paula Teodorescu Colecția Cultura Chineză
      -11%
      Închide

      O sută de termeni din înțelepciunea chineză

      33,60 lei
      O sută de termeni din înțelepciunea chineză Colecție Civilizația și Cultura Chineză Traducere din limba chineză de Paula Teodorescu și Andreea Chiriţă Mai multe titluri din colecția Civilizația și Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Poezia clasică chineză

      52,80 lei
      Poezia clasică chineză Colecție Civilizația și Cultura Chineză Ediţie bilingvă română-chineză cu transcrierea fonetică chineză Classic Chinese Poetry 《 中国古词精品 》 Traducere din limba chineză și note de Xu Wende în colaborare cu Emil Mirasova 徐文德 译 与埃米尔·米拉索瓦合作 Mai multe titluri din colecția Civilizația și Cultura Chineză
      -12%
      Închide

      Zhuangzi – Tratat de filosofie

      75,00 lei
      Zhuangzi - Tratat filosofic 《庄子 》 Colecție Civilizația și Cultura Chineză - Bibliopteca de filosofie Ediţie bilingvă română-chineză Traducere din limba chineză și note de Xu Wende în colaborare cu Sanda Man 徐文德 译 与桑达·曼合作 Mai multe titluri din colecția Civilizația și Cultura Chineză