„Centurionii“ este radiografia unei lovituri de stat într-o insulă din Marea Caraibelor.
Este un roman alert și documentat, bazat pe informații reale și existente, în care tehnica militară și cea de informații este cea din realitatea care ne înconjoară, dar care nu ne este întotdeauna direct accesibilă tuturor, din rațiuni practice.
În acțiunea cărții veți descoperi o lume ascunsă, trepidantă, colorată. Este lumea plină de un farmec ciudat și pervers, lumea secretă și fără milă a spionajului, a politicii duplicitare la cel mai înalt nivel, a manipulatorilor de bani și de informații clasificate, a mercenarilor proveniți din cele mai de top trupe pentru operațiuni speciale, a tehnicienilor informaticieni care descoperă, urmăresc și devalizează conturi bancare secrete, a traficanților de armament și nu în ultima instanță, a tiraniilor acceptate și protejate de politicile oscilante și interesate ale marilor puteri, alături de luptători pentru libertate, rebeli cu o cauză dreaptă… și cu conturi bancare alimentate periodic în schimbul informațiilor și al acțiunilor comandate și executate.
Personajele sunt oameni normali în această lume ascunsă privirilor indiscrete. Bărbăti antrenați, curajoși și gata oricând să-și vândă priceperea și să-și încerce norocul sub un nou steag străin, femei frumoase, inteligente și fără scrupule sau milă, politicieni corupți și interesați mai mult de buzunarul propriu decât de binele națiunii pe care o reprezintă, manipulatori de informații dispuși oricând să le schimbe contra unui un preț corect… O lume a profesioniștilor, în care amatorii nu trăiesc destul pentru a-și număra banii. O lume în care supraviețuiesc numai cei care sunt făcuți să supraviețuiască.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.