Nicolae Steinhardt și libertatea ca destin (eBook)

Opera lui N. Steinhardt are „capacitatea” de a descuraja tentativele de sistematizare și analiză critică. Aparținând unui intelectual evreu erudit, spirit febril, avid de limpezire și afirmare, aceasta se ramifica atât în planul literaturii, cât și în cel al teologiei, al ideologiilor politice sau al dreptului constituțional. În perioada interbelică, cea a formarii intelectual-spirituale, N. Steinhardt publica, în doar cațiva ani, o lucrare de drept constituțional, două studii despre iudaism, un volum de parodii și peste o suta de studii literare și articole de ideologie liberal-conservatoare.

În perioada postbelică, începand cu finalul anilor ’60, el scrie memorialistică și microromane, traduce, reîncepe o activitate publicistică susținută, care va dura până în 1989, și scrie predici și eseuri teologice erudite.

Volumele de eseuri critice din anii ’70 și ’80 ale lui N. Steinhardt, singurele apariții editoriale din perioada comunistă, s-au bucurat de o receptare pozitivă, însă poziția contestatara a scriitorului față de regim a condus la marginalizarea sa. Abia odată cu apariția postumă a Jurnalului fericirii (1991), a Cuvintelor de credință (1992) și a Primejdiei mărturisirii (1993) au fost recunoscute de către publicul larg valoarea intelectuală și morala a scriitorului N. Steinhardt și particularitatea locului ocupat de acesta în deceniile totalitare.