Întrebarea apărută, brusc, într-un vers – „Cine sunt eu, cine am fost, Doamne?” – revine indirect sau direct în tot volumul Eram Magdalena al poetei Cinzia Demi, care fără să ezite o fracțiune de secundă se identifică cu femeia salvată de Iisus, îi preia din suferințe, rătăcire și bucuria de a se regăsi, pentru a depăși criza de identitate asumată în vremuri tulburi. E o căutare fără odihnă, o dibuire a eului, o reapropiere de matca ființei, în aceste versuri, scrise sub semnul urgenței destinale și aduse în fața blagianului „Capăt al osiei lumii”.
Totul se întâmplă aici și acum, intempestiv, fără drept de apel, aducându-se sub semnul urgenței și salvarea, și fuga după frumusețe, și întârzierea în albia esențelor. A lucrurilor cu adevărat importante, în al căror văzduh rarefiat respiră Maria Magdalena și, odată cu ea, Cinzia Demi, care se află în posesia artei de a pune întrebări cu gravitatea căzută pe gânduri a unui copil uimit – cu aceeași forță candidă – de frumusețea și limitele lumii acesteia, ce te conduc spre „magia renașterii” în raza grației divine. / Aura Christi
Toate comenzile sunt procesate rapid și, prin confirmarea lor telefonică promptă și prietenoasă, ne asigurăm că adresa dvs. este corectă și completă, pentru a preveni orice întârzieri în livrare. Comenzile sunt expediate cel târziu a doua zi din depozitul librăriei noastre, urmând să vă ajungă în cel mai scurt timp - în funcție de modalitatea de transport aleasă, în următoarea zi lucrătoare prin curier sau în 3-4 zile prin poștă.





















Recenzii
Nu există recenzii până acum.